Cele mai mari regrete

Am fost destul de ocupat în ultima săptămână și nu am avut timp să pregătesc un articol în toată firea. În schimb, am dat ieri peste articolul ăsta pe webcultura și mi-a plăcut foarte mult, așa că m-am gândit că merită să îl distribui și aici:

Bronnie Ware, o asistentă medicală din Australia care a petrecut mai mulţi ani din viață îngrijind pacienți aflați în ultimele 12 săptămâni ale vieţii lor, a adunat mărturiile acestora într-o carte numită The Top Five Regrets of the Dying. O carte despre clarviziunea pe care oamenii o (re)capătă în amurgul vieţii şi despre ce putem învăţa din această înţelepciune.

“Când au fost întrebați despre ceea ce regretă, sau despre orice altceva ce ar face ceva diferit, o serie de teme comune au apărut iar și iar.”

Iată cele mai mari cinci regrete, așa cum acestea i-au fost mărturisite…

1. Îmi doresc să fi avut curajul de să-mi fi trăit viaţa cu adevărat pentru mine, în loc să trăiesc viața pe care ceilalți au așteptat-o de la mine.

“Aceasta este cel mai frecvent regret. Când oamenii îşi dau seama că viaţa le este aproape de sfârșit, pot să o revadă cu claritate. Și este ușor de văzut cât de multe visuri au rămas neîmplinite. Majoritatea oamenilor nu își duc la bun sfârșit nici măcar jumătate dintre visurile. Și mor ştiind că aceast lucru s-a întâmplat din cauza alegerile pe care le au făcut sau nu le-au făcut. Sănătatea aduce cu sine o libertate pe care foarte puțini o conștientizează înainte de a o nu o mai avea.”

2. Îmi doresc să nu fi trudit atât de mult.

“Acest regret a venit din partea fiecărui pacient de sex masculin pe care l-am îngrijit. Este modul lor de a regreta timpul pe care nu l-au petrecut alături de copii atunci când aceștia erau mici și timpul pe care nu l-au petrecut alături de partenerul de viață. Și de a le fi dor de acest timp. Femeile au vorbit și ele despre acest regret, însă cum cele mai multe dintre fac parte dintr-o generație mai veche, nu ele au fost cele care au întreținut familia. Toți bărbații pe care i-am îngrijit regretă profund faptul că au petrecut atât de mult timp din viață “alergând în câmpul muncii”, ca pe bandă rulantă, pentru a-și câștiga existența.”

3. Îmi doresc să fi avut curajul de a-mi exprima sentimentele.

“Mulţi oameni își suprimă sentimentele pentru a nu-i “deranja” pe ceilalți. Pentru a “face pace” cu ei. Și, ca urmare, se cufundă într-o existență mediocră și nu devin niciodată ceea ce ar fi fost cu adevărat capabili să devină. Și mulți dezvoltă boli cauzate de amărăciunea, frustrarea şi resentimentele pe care, ca rezultat, le poartă cu sine.”

4. Îmi doresc să fi petrecut mai mult timp împreună cu prietenii.

“Adesea, oamenii nu realizează cu adevărat toate beneficiile pe care le aduc prieteniile de durată. Nu până în ultimele lor săptămâni de viață. Mulţi deveni atât de prinși în propriile existențe încât, de-a lungul anilor, lasă să pălească prieteniile de o viață. Au fost multe regrete profunde legate de timpul, atenția și efortul care nu a fost acordate prieteniilor. Tuturor le e dor de prieteni atunci când sunt pe moarte.”

5. Îmi doresc să-mi fi dat voie să fiu mai fericit.

“Acesta este un regret surprinzător de des întâlnit. Mulţi oameni realizează doar la finalul vieților că fericirea este o alegere. Ei rămân blocați în tipare şi obiceiuri vechi . Aşa-numitul “confort” și așa-numita “familiaritate” le îneacă atât emoţiile cât și existențele. Teama de schimbare îi determină să pretindă față de ceilalți și față de sine că sunt mulţumiţi, când, de fapt. în adâncul sufletelor, tânjesc după o viață presărată cu hohote de râs și plăceri mai mult sau mai puțin vinovate.”

Sursă articol: http://webcultura.ro/cele-mai-mari-cinci-regrete/