Întoarcere

Scriu iarăși pe blogul ăsta – pe blogu’ vostru – după aproape un an de zile de întrerupere de scris și, în mare parte, de trăit, literalmente; asta dacă nu se poate numi „viață” perioada de mai bine de trei luni în care trupul mi-a zăcut golit de mine pe un pat de spital și, ulterior, lunile de recuperare fizică și psihică. Scriu iarăși pe blogul ăsta pentru că simt că asta mă va ajuta să mă recuperez.

*

M-am împins în mâini, dar nu m-am clintit. Partea aceea primitivă a creierului, cea responsabilă de procesele activ-emoționale, instinctuale, m-a țintuit acolo, deasupra orașului, pe marginea pervazului de la cameră. Apoi m-am mai împins o dată. M-am desprins. Un etaj. Încă unul. Și am regretat.

Nu îmi amintesc momentul în care am ajuns pe pământ. Ce a urmat nu știu decât din vorbele altora; ale familiei, ale doctorilor. În acele luni, în care trupului meu secătuit i-au fost date cele mai sumbre verdicte, sufletul meu a fost liber. Doctorii spun că aș fi încercat să vorbesc de câteva ori, în ultima lună de comă, spre surprinderea tuturor. Părinții spun că o dată, în timpul unei vizite, aș fi scâncit și mi-ar fi văzut o lacrimă în colțul ochilor. Ea a spus că singura dată când m-a vizitat, aș fi prins-o de mână cu forță. E inutil să spun că nu îmi amintesc de absolut nimic. Chiar și primele zile de după revenire sunt, în cea mai mare parte, în ceață.

Uitându-mă înapoi la tot, găsesc că nimic nu are nicio noimă. De ce am încercat să fac asta, de ce am scăpat, dar, mai ales, unde anume am fost în acele trej luni. Înțelegem prea puțin din noi; ne uităm în oglindă la o carcasă de piele, mușchi, oase, vase de sânge și spunem: Eu! 107 de zile trupul mi-a fost aici; dar „eu” unde am fost?

Povestesc acum cu senzația că ar fi vorba despre altcineva. Tot ce înainte mă apăsa acum pare a fi total lipsit de importanță față de însăși viața care mi-a fost reîncredințată, deși nu o meritam. Prețuiesc fiecare pas pe care îl mai parcurg în procesul de recuperare. Iar acum scriu…

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s