Du-mă unde a început totul

Să spunem că am un fel de obicei seara: înainte să adorm, în timp ce stau întins în pat, îmi derulez în minte întreaga zi ce tocmai s-a scurs și mă întreb câte din lucrurile pe care le-am făcut au meritat. Încerc să îmi dau seama câte dintre aceste lucruri le voi regreta mai târziu și câte aș schimba dacă aș avea posibilitatea de a retrăi acea zi.

Poate că uneori gândesc prea mult. Mult și în van. Poate îmi pun prea multe semne de întrebare ce nu își au rostul. Deși toți facem asta… Uneori ne putem semne de întrebare inclusiv asupra a ceea ce ne privește propriile persoane și a lucrurilor pe care le facem. Căci lucrurile din jurul nostru și-au schimbat înfățisarea, iar noi singuri am ales să facem tot posibilul pentru a rămâne la fel; totuși nu știm dacă am reușit, așa că simțim nevoia unei confirmări venite de la ceea ce iubim. Putem conștientiza schimbarea noastră doar raportându-ne la lucrurile pe care le iubim, căci pentru noi ele nu se vor schimba niciodată; vor păstra mereu acea puritate ce ne face vulnerabili și care ne îmblânzește mereu. Poți să te plimbi prin parc și să te așezi pe aceeași bancă pe care ai sărutat-o pentru prima dată pe ea. Poți să îți pui în căști melodia pe care obișnuiai să o asculți fără încetare, căci îți aducea aminte de atât de multe lucruri. Sau poți, pur și simplu, să discuți cu un vechi prieten. Câtă vreme vei simți fiorii trecutului zburlindu-ți părul pe mâini și vei duce dorul acelor vremuri, poți fi sigur că ai rămas același.

Sau poți, la fel de simplu, să nu mai simți nimic. Brusc, lucrurile care ne aduceau plăcere și ne făceau să ne simțim atât de confortabil în scurta noastră ședere pe Pământ au pălit în intensitate, iar noi începem să căutăm altceva. Simțim nevoia de ceva nou care să ne reconfirme că drumul pe care l-am parcurs până acum prin viață a meritat. Nu mai cautăm ceva care să ne spună că am rămași neschimbați, căci știm că asta este o minciună. Nu suntem atât de naivi încât să refuzăm ideea că nu mai suntem cei ce eram înainte; ne împăcăm relativ repede cu acest gând. Așa că totul o ia de la capăt. Nimic din jurul nostru nu ne mai este cunoscut, nici măcar propria noastră reflexie în oglindă. Iarăși avem îndoieli în privința noastră, a celor de lângă noi, a lucrurilor care considerăm că merită. Ne căutăm iarăși pe noi. Ne gândim câte lucruri am schimba din ziua ce tocmai a trecut și constatăm că o zi de schimbări nu este îndeajuns și pentru a schimba ceva în interiorul nostru. Plasăm originea tuturor acestor evenimente undeva în trecutul îndepărtat, căci acum ne este ușor să o identificăm. Ținem minte acel moment în speranța că vom ajunge cândva acolo, la fel cum plasăm semne pe hartă în locurile în care ne dorim să ajungem cândva.

La naiba cu tot ce se schimbă. Du-mă înapoi de unde a început totul. Lasă-mă să simt. Lasă-mă să fiu.

Anunțuri

6 gânduri despre &8222;Du-mă unde a început totul&8221;

  1. Într-un fel sau altul, fiecare din noi facem călătorii nostalgice în trecut, stimulate de melodii, imagini, gusturi… Este istoria pe care o avem în minte și față de care ne ghidăm în viitor. Uneori e benefică, alte ori ne încorsetează.

      • claura29 zice:

        Sincer eu am decat un regret: ca nu am petrecut mai mult timp cu unele persoane care acum nu mai sunt. In rest nu regret nimic. Tot ce am facut, si bune si rele, fac parte din persoana care sunt azi. Nu ar trebui sa regretam nimic.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s