Fericirea pentru tipa din stația de taxi

Așteptam zilele trecute în stația de taxiuri, când am prins o parte din convorbirea telefonică a unei tipe. Blondă, înaltă, frumușică. Cu probleme existențiale, ca tot omul:

„Nu este vorba că nu pot să mă atașez de oameni. Pur și simplu nu vreau. Vezi tu, mai devreme sau mai târziu, toți vor pleca din viața ta. Și atunci îți va fi mult mai greu decât ți-ar fi fost în cazul în care ei nu ar fi avut niciun fel de importanță pentru tine. La ce bună o fericire temporară?”

Apoi mi-a sosit mașina. Aș fi avut zeci de întrebări pentru respectiva. M-am gândit, de altfel, tot drumul la ceea ce spusese. Nu știu de ce, dar în primă fază mi s-a părut greu de crezut că cineva chiar poate să gândească astfel. Adică da, știm cu toții că nimic nu durează; că totul are un sfârșit. Dar nici noi nu suntem veșnici. Și noi avem aceeași soartă pe care orice lucru din acest Univers o are. Nimeni și nimic nu poate evita asta; mai devreme sau mai târziu, mai rar sau mai des, vom avea de suferit înfrângeri. Dar este mai bine să luptăm pentru fericire pentru a o obține pentru o vreme, decât să fim niște învinși de la bun început.

Problemă noastră este că, în general, nu știm să ne bucurăm de ceea ce avem. Veșnic lacomi și dornici de a atinge absolutul, niciodată mulțumiți de prezent, trebuie întâi să pierdem ceva, ca mai apoi să îi putem realiza importanța. Ajungem să apreciem ceea ce apare, în diferite momente ale vieților noastre, abia după ce este prea târziu. Apoi căutăm ceea ce am pierdut în jurul nostru, deși știm că este în van, că ceea ce am pierdut era unic și că l-am ucis. 

Nici măcar nu mai știm ce simțim. Am pierdut capacitatea de a recunoaște acele momente care ne-ar putea aduce fericire. Lăsăm timpul să curgă prin noi, luându-ne cu el anii și energia, precum un râu de munte agitat ce ia, în trecerea lui, pietrele peste care curge. Așteptăm mereu „momentul oportun” și ne plângem de viața noastră banală. Nu vin, odată, vremuri mai bune? Vreau să fiu fericit! Dar vin vremuri mai grele. Noi încercări pentru sufletele noastre, am putea spune. Pe ele le simțim, indiferent de situație. Fericirea poate să fie o alegere personală, dar tristețea nu. Un rău necesar este tristețea – un rău necesar pentru a realiza, iarăși, ce am pierdut. Poate vom învăța ceva și nu vom mai repeta aceleași greșeli. Poate vom învăța să ne bucurăm de ceea ce avem. Poate vom învăță să trăim.

Anunțuri

4 gânduri despre &8222;Fericirea pentru tipa din stația de taxi&8221;

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s