Ne prefacem orbi, dar vrem să vedem iubirea

Sânge. Ea ploscăi din buze, parcă ținând dinadins să își exprime disprețul față de suferința respectivului. Spunea că nu a simțit niciodată milă față de cineva. Exceptând mila față de propria-i persoană: întotdeauna i s-a părut că ea este neîndreptățită de cei din jurul său și că nu i se oferă ceea ce merită. Milă. Un termen atât de abstract pentru ea…

A văzut multe: oameni bolnavi, oameni care pierduseră tot, oameni morți. Unii dintre ei îi fuseseră chiar prieteni (alt termen abstract pentru ea), rude. Însă toți treceau socotiți ca fiind „oameni”; nimeni nu era mai presus. Niciunul dintre ei nu reușise să îi stârnească vreun sentiment; poate doar frustrare, într-o oarecare măsură – frustrarea că ar putea ajunge și ea, la un moment dat, într-o situație de acel gen; frustrarea că, mai devreme sau mai târziu, are să moară, la fel ca toți ceilalți din jurul său. Mi se pare uimitor că pe cineva ar putea să îl sperie gândul bolii, al eșecului, al morții, fără a-i stârni un minimum de compasiune pentru cei ce au ajuns așa cum ea se teme că ar putea ajunge așa.

Remarc tipul acesta de atitudine tot mai des la cei din jurul meu; unii chiar depun eforturi să fie și ei așa. Zice-se că ar fi o condiție a succesului în viață, o adaptare la stilul modern de viață: să consideri că tu meriți orice, iar ceilalți nimic; să fii înstrăinat de ceilalți oameni și de tine însuți. Aceeași persoană care îmi spunea că nu a mai simțit compasiune pentru oameni, mi se plângea că, în ultima vreme, nu s-a mai simțit fericită, că nu a mai găsit pe nimeni „dispus” să o iubească. Ea, cea care se prefăcea oarbă, voia să vadă fericirea; ea, cea care se prefăcea surdă, voia să audă rostit pentru ea un „Te iubesc”. Voia să simtă ceea ce alții nu simțiseră niciodată datorită ei.

Mereu am considerat că o primă condiție ca alții să te iubească este să iubești. Și asta cred că se aplică aproape pentru orice. Trebuie să răspândești fericire în juru-ți ca, mai apoi, să o simți și tu. Trebuie să îți respecți, în primul rând, promisiunile pe care ți le-ai făcut ție însuți, ca mai apoi să ai pretenția ca și alții să își respecte promisiunile pe care ți le-au făcut. Trebuie, întâi de toate, să oferi altora ceea ce tu îti dorești să ți se ofere. Trebuie să fii om.

Anunțuri

2 gânduri despre &8222;Ne prefacem orbi, dar vrem să vedem iubirea&8221;

  1. Cat adevar este in cuvintele acestea.! Avem asteptari nemarginite din partea celor din jur, in schimb de cele mai multe ori uitam caracteristicile ce ne ajuta sa mergem pe doua picioare: omenia, iubirea si normalitatea. Vrem tot, fara a da nimic in schimb…am ajuns sa fim avari si cand vine vorba de sentimente.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s