Câtă vreme există excepții

Așteptam zilele trecute pe cineva într-un restaurant când, la masa vecină, se așează un bărbat, aparent de vârstă mijlocie, îmbrăcat cu un palton Chesterfield bej, sub care era un tuxedo bluemarin, de o deosebită eleganță. Pur și simplu impunea respect prin acea ținută. Cum ajunsesem în local cu vreun sfert de oră mai devreme decât stabilisem cu persoana cu care urma să mă întâlnesc, am continuat să mă uit la bărbatul respectiv.
Era acel gen de om liniștit, molcom, singuratic. Majoritatea celor din local aveau câte un telefon în mână (cum, de altfel, vedem peste tot unde mergem) sau discutau cu cei de la masa lor, dar bărbatul ăsta nu făcea nimic. În cele câteva minute în care m-am uitat la el, nu a făcut nimic altceva decât să împingă la o parte meniul de pe masă, ca mai apoi să își împreuneze mâinile și să își cuprindă capul cu ele; și a rămas așa până ospătarul a venit să îi ia comanda. Într-adevăr, bărbatul părea îngândurat, lucru remarcat și de chelner care, dornic probabil să își binedispună clientul sau poate doar să poarte o discuție scurtă cu cineva, l-a întrebat după ce i-a luat comanda de ce este supărat, încheind cu atât-de-folositul: „Viața este prea frumoasă și prea scurtă ca să fim supărați”. Ei bine, clișeul ăsta i-a dat foc bărbatului.
Nici eu nu cred că e cea mai bună idee ca un chelner (sau orice alt angajat) să își întrebe clienții chestiuni personale, mai ales pe cei pe care nu îi cunoaște, dar bărbatul în tuxedo s-a arătat a fi de-a dreptul ofensat de întrebarea ospătarului. S-a ridicat nervos în picioare și a început să strige la el, explicându-i că pentru el viața nu este și nu va mai fi niciodată frumoasă, întrucât în ultima lună s-a despărțit de soție, a fost concediat și i-a murit cineva foarte apropiat. Iar povestea asta a fost încheiată cu o întrebare cât se poate de clară: „Cum poți spune că viața e frumoasă?”.
Și avea dreptate. Treaba asta cu „Viața este frumoasă” este printre cele mai mari și mai mincinoase clișee. Nu merge să îi zici unei persoane căreia i s-au întâmplat atât de multe nenorociri că viața este frumoasă. E clar că acel ospătar nu avea de unde să știe povestea clientului său și că încerca doar să fie amabil, dar acum revin la ce am spus mai devreme: un angajat nu are de ce să se implice în problemele personale ale clienților săi.
În cea mai mare parte a timpului, ne gândim doar la noi și, chiar și atunci când o facem, ne gândim la trecutul foarte apropiat. Ni se pare că viața noastră este minunată și imediat tragem concluzia că așa trebuie să fie viața tuturor; spunem că trebuie doar să știm cum să trăim. Dar, la o adică, ce înseamnă a trăi?
Nu deschidem niciodată ochii suficient de larg cât să observăm ce este în jurul nostru și asta nu este în regulă. Ne formăm păreri mult prea ușor și le transformăm direct în certitudini, în adevăruri general valabile. Sau, mai rău, adoptăm clișee de genul „Viața este frumoasă”, ”Așa a fost să fie”, „Asta a fost voia lui Dumnezeu” – asta e pe departe cel mai idiot dintre toate; să vină cineva la mine și să îmi spună că toate nenorocorile care mi s-au întamplat au fost „voia Domnului”, cred că aș reacționa cât se poate de urât și de violent.
Îmi amintesc când discutam cu un prieten în încercarea de a-l convinge ceva și îi spuneam că nu putem vorbi de adevăr atâta vreme cât există excepții. Așa și acum. Nu putem spune că viața este frumoasă câtă vreme se întâmplă atât de multe nenorociri în jurul nostru. Și ar fi bine și să băgăm de seamă aceste nenorociri, căci nimeni nu este scutit de nimic. Trebuie să privim în jurul nostru, dar nu cu scopul de a vedea minuni, ci de a vedea excepții. Iar odată ce le vedem, trebuie să ne dăm seama că adevărul a dispărut.
Anunțuri

7 gânduri despre &8222;Câtă vreme există excepții&8221;

  1. Viața e frumoasă dacă ai putea să o vezi de acolo de sus, din ultima ta clipă, pentru că atunci când ai fi doar aproape suflet ai vedea Frumosul ce uneori te-a ucis cu furia lui, dar atât timp cât te zbați să trăiești uneori te ciocnești de reversul ei tocmai poate pentru acea clipă. Și poate că acel clișeu e un adevăr care ascunde un altul, că într-un final suntem împăcați cu noi și cu frumusețea aceasta a ei.

  2. Eu sunt din aceia care cred, totuși, că viața e frumoasă și merită să fie trăită, chiar de e grea. Și de multe ori i-am molipsit și pe alții cu optimismul meu, scoțându-i din depresie, chiar dacă numai temporar. Dar nu toate cazurile pot fi tratate, nici măcar de psiholog.

  3. carmenfortis zice:

    Deseori viata nu reprezinta nimic decat un alt examen pe care trebuie (sau cel putin incercam) sa-l trecem. Intr-adevar, prea putina lume gandeste atat de liber precum o faci tu, majoritatea sunt orbiti de acel „asa a fost sa fie” atat de las.
    Frumos articol, iti doresc spor si bafta in tot ce iti propui !

    Cu drag,
    Petit

  4. Foarte interesant articolul tau…ai mare dreptate! Viata nu este frumoasa pentru toti…si, atata timp cat exista persoane cu probleme grave de viata, nu putem spune ca „viata este frumoasa” pentru toata lumea.
    De multe oti, tindem sa privim doar lucrurile frumoase si sa ignoram tot ceea ce inseamna „rau” in viata. Insa, cateodata, e bine sa privim fata in fata raul, pentru a fi in stare sa ajutam fiintele care au nevoie de noi…exact acei oameni sau acele animale, pasari, la care „viata este frumoasa” nu este un adevar…ci o minciuna!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s